Te invit într-o călătorie de cunoaștere și vindecare a poveștii tale de viață. O călătorie care începe cu 4 zile de conectare și lucru împreună, într-un grup fain de oameni interesați de creștere personală. Povestea ta e compusă din credințe, valori, emoții, tipare, vulnerabilități și răni, mecanisme de protecție. Ea a fost scrisă demult, din toate experiențele și modelele de viață, dar astăzi putem învăța să rescriem acele bucăți care ne limitează.
Componente ale poveștii tale, pe care le abordăm împreună:
* Convingeri profunde despre sine: Nu sunt suficient. Nu merit. E ceva în neregulă cu mine. Nu mă pot descurca singur.
* Răni și mecanisme de protecție: abandon, sacrificiu, perfecționism, salvator, critic interior, dependență, autosabotare
* Emoții grele: rușine, furie, anxietate, vinovăție, neputință, durere
Acest retreat este pentru tine dacă...
... vrei să înțelegi, pui ordine și să dai sens poveștii tale de viață
... îți dorești să faci pace cu trecutul
... ești pregătit să-ți asumi un proces de transformare emoțională și rescriere a scenariului de viață
... ești dispus să descoperi și să utilizezi inteligența corpului tău
... vrei să experimentezi puterea vindecătoare a unui grup de oameni ca și tine, interesați să iasă de pe pilotul automat și să trăiască în mod conștient.
Cum lucrăm...
....prin exerciții practice, experiențiale, folosindu-ne de puterea minții, imaginației și a corpului:
* Introspecție
* Imagerie ghidată
* Rescripting
* Meditație și vizualizare
* Mișcare și respirație conștientă
* Experiențe emoționale corective
… printr-o abordare integrativă, cu concepte și tehnici din mai multe școli de terapie: Psihoterapie Cognitiv – Comportamentală, Schema Therapy, Somatic Experiencing, Compassion-Focused Therapy, Polyvagal Theory și elemente din Constelații Familiale și Mindfulness.
Agenda
Ritmul și numărul exercițiilor vor fi adaptate grupului și vor include:
* Exercițiu de introspecție și procesare “Povestea ta”
* Imagerie “Conectare cu copilul tău interior”
* Tehnici de rescripting “Vindecarea rănilor emoționale”
* Exercițiu “Meditația strămoșilor”
* Exercițiu de eliberare a tiparelor nesănătoase
* Practici de conectare cu corpul, prin mișcare și respirație
* Lucru cu sabotorul intern cu ajutorul corpului
* Exercițiu experiențial de setare a limitelor sănătoase
Pe lângă partea de lucru terapeutic, vom avea:
* Plimbări și conectare cu natura
* Mâncare all inclusive, cu meniu ovo-lacto vegetarian din produse locale, bio
* Foc de tabără
* Ciubăr cu ierburi aromatice
Detalii organizatorice
Când: 19 - 22 octombrie, 3 nopți de cazare cu all inclusive.
Unde: Casa Lila, Colți, jud. Buzău
Costuri: 1.950 Ron, distribuit astfel: 1.050 Ron pentru cazare si mese all inclusive, platiti direct catre Asociatia Alunis si 900 Ron pentru toate activitatile din program (sesiunile terapeutice, drumetie, foc de tabara). Cost early bird până la 1 seeptembrie sau dacă vii însoțit de un prieten/o prietenă: 1.850 Ron.
Înscrierea se confirmă după plata avansului (contravaloarea cazarii si meselor). Acesta nu poate fi returmat, dar poate fi transferat către o altă persoană sau pentru participarea ta la un alt eveniment de grup organizat de mine.
Număr locuri: 10
Înscriere: https://forms.gle/VMYZyr2eQ6f5GvTE7
Dacă nu am mai lucrat împreună, înscrierea se confirmă după o discuție preliminară, pentru a vedea dacă rezonăm și dacă programul este potrivit nevoilor tale.