Despre mine
Te însoțesc cu blândețe și claritate în drumul tău spre tine.
Sunt psihoterapeut și cred cu toată inima în puterea ta de a te vindeca, transforma și reconstrui. Am ales psihologia din dorința profundă de a înțelege și de a ajuta. De 15 ani învăț, descopăr și cresc odată cu oamenii care îmi dau încrederea lor în procesele terapeutice individuale sau de grup: workshop-uri, retreat-uri, grupuri de constelații de intenție.
Valorile mele de bază sunt învățarea continuă, contribuția și autenticitatea și mă simt foarte norocoasă să trăiesc în acord cu aceste valori prin prisma profesiei mele.
Lucrez cu adulți care nu mai vor doar să “supraviețuiască”, ci să trăiască cu sens, conștient, cu o conexiune reală cu ei înșiși și cu ceilalți. Susțin procese de vindecare a rănilor din trecut, eliberarea de blocaje și de tipare limitative. Sunt și mamă, iar acest rol m-a adus mai aproape de nevoile părinților care vor să crească alături de copiii lor — conștienți, prezenți, echilibrați.
Formare de lungă durată
Psihoterapie Cognitiv-Comportamentală și Hipnoterapie
în cadrul AHPCC – 3 ani în perioada 2015 -2017, urmată de 2 ani de Supervizare și Dezvoltare Personală în perioada 2018 – 2021
Somatic Experiencing
metoda lui Peter Levine de lucru cu trauma prin intermediul corpului – în curs din 2023
Facultatea de Psihologie
din cadrul Universității Titu Maiorescu, absolvită în 2014
Certificări și cursuri de formare continuă
Metoda Constelațiilor de Intenție a lui Franz Ruppert
IoPT (Identity oriented Psychotrauma Theory): 1 year Education Course Vivian Broughton 2024 & 1 year Supervision Group Franz Ruppert 2025
Schema Therapy (Jeffrey Young)
Formare Institutul Român de Schema Therapy în 2020 & Masterclass "Dansul modurilor în Terapia Schemelor" cu David Edwards în 2023
Formare “Cuplul Conștient. Știința dedicată cuplului”
cu Domnica Petrovai în 2021
Workshop Constelații Familiale "Language of the soul"
cu Shavasti în iulie 2023
NLP Practitioner
acreditat de Asociația Internațională de Programare Neuro-lingvistică în 2017
Formator & Consilier pentru dezvoltare personală
certificat de Ministerul Educației în 2013 și 2016